PREZENTARE DE CARTE: „Arta de îndruma schimbarea”, o carte cu informaţii inedite întru vindecare, din experienţa unui reputat bioteraput

îndreptar pentru pacienţi şi bioterapuţi-

Apărută recent la Editura „Cromatica” din Baia Mare, cartea „Arta de a îndruma schimbarea”, scrisă de prof.Veronica Ioanicescu, unul dintre cei mai experimentaţi şi titraţi bioterapeuţi din România, reprezintă un îndreptat atât pentru cei care aleg să se adreseze unui bioterapeut pentru rezolvarea anumitor probleme, de multe ori aflaţi în situaţii-limită, cât şi pentru cei care practică această meserie. Autoare aduce şi o serie de clarificări asupra unor aspecte din acest domeniu, adresându-se astfel şi celor îl privesc cu rezervă sau cu suspiciune.  

Într-o societate în care „Gândeşte pozitiv!” a început să fie rostit ca un îndemn sau o comandă superficială de aproape toată lumea atunci când se referă la problemele vreunui semen şi încearcă să dea un sfat, Veronica Ioanicescu, de formaţie profesor de biologie, pune sub microscop misiunea bioterapeutului pe care, de cele mai multe ori, cei care vin la el îl privesc ca pe „ultima speranţă”, şi o tratează cu toată responsabilitatea.

„Cum medicul trebuie să aibă acel ‚simţ clinic’, aşa şi terapeutul trebuie să aibă un simţ al său din naştere. De obicei, el se simte de cel care-l posedă înainte de a-l folosi şi nu invers. Este firesc ca omul să caute cea mai facilă cale, cea care i se pare lui că i se potriveşte, de aici şi dorinţa de a ajunge la un terapeut care să-i spună că totul este bine şi frumos, că nu are prea multe de făcut şi atunci  iese zâmbind pe uşă, se întoarce la fel, zilele trec, şedinţele se scurg şi el îşi îmbunătăţeşte starea prin autosugestie, nu dă de nimic greu, nu scoate nimic din ceea ce trebuia să scoată şi peste un timp se întoarce la acelaşi terapeut şi totul se reia. Puţine cazuri sunt care ajung la cauzalitate şi se schimbă efectul într-un timp mai scurt sau mai lung. Dar câţi terapeuţi au metode de pătrundere karmică, câţi simt vibraţia pacientului, câţi pot să-l apere în timpul investigaţiei pentru a nu-i face blocaje energetice sau karmice? (…) Fiecare terapeut este şi un iniţat într-o taină sau într-o ştiinţă, dar câţi raportează pacientul la arhetip, la vibraţia locului, la vibraţia spirituală? Cum primeşte fiecare informaţia, cum funcţionează acel simţ nativ al lui, cum încearcă fiecare să-şi desăvârşească şi să-şi perfecţioneze această artă de a produce o schimbare a omului? Cel care are misiunea de a produce schimbarea omului atunci când este nevoie, nu se poate opri la sfaturi. Bioterapeutul lucrează cu mintea, cu gândul, prin spirit, prin energie şi din suflet, iar schimbarea nu vine ad-hoc. El nu creează dependenţe, ataşament, nu vinde informaţii, nu foloseşte informaţiile primite pe alte căi sau nu se foloseşte de informaţiile confraţilor, decât făcând precizările necesare. Să respecte jurământul făcut atunci când a obţinut diploma de practică, să se consulte cu ceilalţi confraţi, să studieze permanent, să experimenteze”, spune autoarea în capitolul intitulat „Portretul bioterapeutului”.

Despre arta de a vindeca, de a schimba ceva în viaţa unui om, Veronica Ioanicescu afirmă că aceasta cere solide cunoştinţe, la un nivel superior, în anatomie, psihologie, sociologie, dinamica energetică, lucruri care nu se învaţă fără o practică şi o profesie apropiată de ceea ce presupune bioterapia.

Metodele sale de vindecare se adresează tuturor, indiferent de orientarea religioasă, şi au la bază principiul „omul propune, Dumnezeu dispune”, ideea că trebuie să existe o interacţiune creativă la orice nivel, pentru ca omul să poată găsi în primul rând calea către Dumnezeu şi apoi calea către sine, la ceea ce fiecare tinde sub o formă sau alta.

Într-o etapă a schimbărilor pe care le percepem fiecare din noi, pentru că „lumea se schimbă, omul se schimbă, clima se schimbă, tehnologia se schimbă, ADN-ul se schimbă, Pământul se schimbă etc.”, cartea reprezintă şi un îndreptar pentru schimbarea personală de care individul are nevoie pentru a face faţă noilor provocări. Autoarea nu rămâne doar în planul teoretic, la enumerarea unor axiome sau leme, ci merge la nivel practic prezentând metodele şi paşii pe care omul trebuie să îi parcurgă pentru găsirea puterii care să-i genereze Schimbarea.

„Schimbarea începe cu ceva. Debutul nu trebuie să fie nici zgomotos, nici să nu anunţe de la început triumful, iar această ‚schimbarea’ a modului în care conştientizezi lucrurile să fie făcută în etape sau trepte. Oamenii greşesc calea în cazul în care sunt acaparaţi de principii de care află de la o zi la alta, încearcă un nou model de gândire şi acţionează sub impulsul de a lua viaţa de la capăt. Mare greşeală, pentru că se ajunge pe căi greşite. Schimbarea se face cu paşi mici, în mod treptat şi se pot simplifica lucrurile, pentru că viaţa este simplă, dar noi ne complicăm. Avem nevoie de două calităţi: forţa şi rezistenţa. Indiferent de ce se întâmplă, trebuie găsite forţa şi energia de a merge mai departe. Primordial este ca fiecare să-şi găsească scopul vieţii, scopul pentru care să înceapă Schimbarea. (…) Transpunerea dorinţelor şi a schimbărilor în planul fizic este direct proporţională cu intensitatea gândului. De la Paracelsus ştim că oamenii care au puterea de a obliga gândul să funcţioneze direct în planul fizic, sunt puţini. Gândurile rele nu permit omului să acţioneze direct în planul fizic şi de aceea rezultatele vin mai greu sau deloc. Ceea ce se obţine ca rezultat al schimbării trebuie să îmbunătăţească viaţa personală şi obligatoriu viaţa altor oameni prin ‚gândurile bune atarg binele, iar gândurile rele trebuie eliminate’”.    

Provenind dintr-o familie care a dat multe generaţii de preoţi, Veronica Ioanicescu este ortodoxă practicantă, motiv pentru care îi încurajează pe cei de această religie să practice rugăciunea, posturile, pelerinajele, să participe la sfintele liturghii fiind încredinţată că noile schimbări şi oamenii noi ai mileniului III nu se vor putea baza decât pe tradiţional, pe ‚daruri’ noi primite ocazional, pe muncă permanentă şi pe urmărirea celor Aleşi.

Mi-a rămas în minte un caz pe care nu-l putem vedea zilnic şi nici nu-l putem întâlni la tot pasul. Într-un salon de terapie intensivă la Chirurgie III la Cluj, monitorul la care era conectat unul dintre cei operaţi arăta modificări majore ale funcţiei vitale. A venit medicul care-l operase, l-a luat de mână pe pacient , i-a conştientizat momentul şi i-a spus că este important să-şi spună rugăciunea. Bineînţeles că nu putea, dar medicul a spus rugăciunea de mai multe ori, ca şi când o spuneau împreună, iar restabilirea a fost vizibilă. Desigur că şi tratamentul alopat a fost administrat la indicaţiile medicului. M-am bucurat în primul rând că că a trecut momentul greu, dar ceea ce a fost foarte important, ca o concluzie pentru mine, că medicul a îmbunătăţit atitudinea mentală prin spiritualizarea actului vindecător, iar pacientului i-au sporit starea de sănătate, dar şi credinţa.” („Arta de a îndruma schimbarea” – pag.75-76)

Maria Mitrică

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*