Prezentare de carte: Samuel Huntington – “Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale”

Samuel Phillips Huntington (18 aprilie 1927- 24 decembrie 2008) s-a născut în Massachusetts, New York, a fost un profesor stălucit al facultății Harvard, un cunoscut politolog american, care s-a impus în anul 1996 pe plan mondial, o dată cu publicarea cărții sale, tradusă în 30 de limbi, ,,Ciocnirea civilizaţiilor şi refacerea ordinii mondiale”, carte precedată de scrierea și publicarea unui articol, apărut în anul 1993, cu același nume. Tezele controversate care stau la baza ambelor lucrări se referă la o viitoare posibilă ciocnire a civilizaţiilor lumii, acestea contrazicându-le pe cele ale lui Francis Fukuyama (,,Sfârşitul istoriei şi ultimul om”, 1991), care, la momentul respectiv, vorbeau despre o prevedeau  supremația democraţiei liberale, la nivel global, în perioada ce a urmat Războiului Rece.

Tema centrală a cărţii ,,Ciocnirea civilizaţiilor şi refacerea ordinii mondiale”, este cultura,  care apare ca cel mai evident și cel mai profund element distinct de identitate al oricărei civilizații, cultura influențând direct tendinţa de  coeziune a statelor, sau, dimpotrivă, tendințele de dezintegrare şi de conflict,  toate acestea în contextul în care Războiul Rece a luat sfârșit. Politologul indică, cu titlu de ipoteză, că principala sursă a conflictelor în „lumea nouă” (de după Războiul Rece) nu va fi una preponderent ideologică sau preponderent economică, la fel cum se întâmplase după cel de-al Doilea Război Mondial, ci va fi una predominat culturală.

Ca surse de inspirație și documentație, Huntington prezintă pentru cartea sa o vastă bibliografie, (23 de pagini în care sunt trecute toate sursele sale de inspirație, numele și operele ale numeroșilor politologi și istorici din întreaga lume, articole și declarații din timpul diverselor conferințe, articole din ziare -New York Times, Japan Times, Wall Street Journal, Economist și din multe alte studii de caz și articole științifice), printre cele mai sonore nume putând fi amintite cel al lui: Francis Fukuyama, Lester Pearson, Braudel, Durkheim, Toynbee, Quigley, Dawson, Charles A. și Mary R. Beard, Adda Bozeman, Fishman, Stanley Hoffmann, Graham Fuller, T.S. Eliot, Schlesinger, Mike Mochizuki, Lee Teng-hui, Jitsuo Tsuchiyama,  Hasan al- Turabi, Saad Eddin Ibrahim etc.

După cum putem afla încă din prefața cărții, Huntington dorește ca lucrarea sa să fie percepută nu ca o operă de știință socială, ci ca o interpretare a evoluției politice globale, de după sfârșitul Războiului Rece, o paradigmă pentru o viziune a politicii globale, accesibilă și folositoare atât savanților, cât și politologilor. Teza cărţii lui Huntington este pericolul tot mai mare datorat intensificării conflictelor, tot mai frecvente, dintre ţări şi culturile lor (în special a celor bazate pe credinţa religioasă), analizând influenţa culturilor majore (occidentale, estic-ortodoxe, chineze (sinice), japoneze, latino-americane, africane, islamice, budiste, hinduse) în lupta lor actuală pentru putere.

Cartea  „Ciocnirea Civilizaţiilor și Refacerea Ordinii Mondiale” conține 292 de pagini, este împărţită în 5 părţi, fiecare dintre aceste părţi, concentrate în capitole (12 la număr, acestea la rândul lor conținând mai multe subcapitole) și elaborează corolare la aceeaşi idee.

Viitorul păcii şi al civilizaţiei depinde de  înțelegerea şi cooperarea între lideri politici, spirituali şi intelectuali ai marilor civilizaţii alor lumii. În „ciocnirea” civilizaţiilor, Europa şi America fie vor sta împreună, fie vor fi separate. În „marea ciocnire” dintre civilizaţie şi barbarism, vor sta de asemenea  împreună sau vor fi separate de tot, cu toate realizările lor din domeniul ştiinţei, tehnologiei, religiei, artei, literaturii, filozofiei, moralităţii, compasiunii, toate marile civilizaţii ale  lumii. În Era pe cale de a se  naşte, ciocnirile dintre civilizaţii reprezintă cele mai mari ameninţări la adresa păcii mondiale, iar  o ordine  internațională bazată pe aceste civilizaţii este cel mai sigur mod de a preveni  un al treilea război mondial, cu adevărat global.

Autorul încearcă prin discursul său geopolitic, intenționat simplist și fondat pe mesajul oamenilor de stat americani din perioada Războiului Rece, să încurajeze perpetuarea supremaţiei culturii occidentale, şi implicit și a Statelor Unite ale Americii, în condițiile în care în lume, la momentul respectiv, anul apariției cărții, 1996, poziţiile de forţă erau stabilte cu exactitate.

Încă din Prefața ediției din limba română, putem observa numeroase critici aduse cărții ,,Ciocnirea Civilizațiilor și Refacerea Ordinii Mondiale” a lui Huntington.

În construcția cărții, politologul folosește cu precădere funcția descriptivă, încercând să operaționalizeze concepte centrale pe care paradigma le tratează, evidențiind un caracter ambiguu al conceptelor, datorită unei lipse elementare de set metodologic în formularea ipotezelor sale principale. Huntigton definește religia ca „trăsătură definitorie a civilizaților”, dar studiile empirice au demonstrat complexitatea relației dintre civilizație și religie, echivalarea lui Huntigton dintre cele două, devenind astfel nefondată. Politologul nu delimitează clar civilizația de cultură, etnicitate, religie, făcând dificil astfel ca teoria lui să aducă cititorilor o posibilitate de percepere, receptare și interpretare realistă și corectă a sistemului internațional în stuctura sa, multipolară, multicivilizațională.

Partea explicativă a cărții pornește de la conceptul de civilizație. Din punct de vedere explicațiilor oferite de Huntington, acestea conțin mai multe afirmații contradictorii, în sensul în care confruntarea lor cu realitatea duce la devierea de la nucleul lucrării sale, astfel eșuează în aducerea unui plus de cunoaștere a realității, în raport cu teoriile mai vechi pe care pretinde că le amortizează- realismul își păstrează actualitatea, fiind mult mai relevant decât paradigma civilizațională, iar paradigmele armoniei și unității (Fukuyama), a haosului și a polarizării, cuprind elemente încă valide, suficiente pentru ca ele să nu fi înlocuite cu teoria lui Huntington. Înlocuind statul cu civilizația, Huntington nu mai vede echilibrul de puteri și menținerea sistemului internațional ca depinzând de efectele comportamentelor statale, ci de cele civilizaționale.

Din punct de vedere al predicției, paradigma lui Huntington a fost denunțată de realitatea efectivă, de după anii 1993, respectiv 1996 (anul apariției articolului și a cărţii lui Huntigton), dar și de teoriile mai vechi din care acesta s-a inspirat (declinul Statelor Unite ale Americii, care a continuat neîncetat, dar totuşi încă la un nivel insesizabil, iar „pericolul islamic”, întârziind încă (din fericire) să acționeze definitiv și distructiv împotriva Occidentului). Iulia Moțoc încheie Prefața ediției în limba română prin caracterizarea best-sellerului lui Huntington ca fiind un obiect ideologic periculos.

În opinia mea, cu toate că criticile la adresa cărții lui Huntington sunt numeroase, aceasta oferă o bună pistă de plecare pentru o interpretare complexă a evoluției politice globale de după sfârșitul Războiului Rece și o paradigmă pentru o viziune critică sau pragmatică a acesteia. Scenariile pentru un posibil viitor război mondial sunt terifiante pentru orice persoană realistă, care înțelege riscurile și toate implicațiile unui asemenea conflict global, în contextul în care resursele de care beneficiază statele lumii în zilele noastre, sunt incomparabil mai mari, decât în cazul celor două conflicte mondiale ale secolului XX. Modernizarea a adus cu sine numeroase beneficii, însă în ideea conflictelor latente care zac în conștiința statelor, modernizarea poate lua o turnură nefastă, în situația izbucnirii unui nou război mondial, în care statele își vor folosi toată experiența și toate resursele disponibile (printre care pot fi incluse și armele nucleare), pentru a-și arăta superioritatea, puterea și influența, sau pentru a-și apăra scopurile și pentru a-și îndeplini obiectivele. Un astfel de război nuclear, global, ar putea aduce nu doar sfârșitul unei civilizații, ci chiar sfârșitul omenirii.

Ana Cîrstoiu

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*