PROIECT DE LEGE. Elevii ar putea petrece mai puțin timp la școală

Măsura limitării numărului de ore pe care le pot petrece elevii la școală este prevăzută într-un proiect de act normativ ce se află la votul decisiv al senatorilor, joi fiind primit și raportul de admitere. Acest proiect legislativ a mai fost adoptat de Parlament, dar președintele Iohannis l-a trimis la reexaminare. În cererea de reexaminare,  Iohannis semnala faptul că reglementarea prin care sunt stabilite numărul de ore alocat disciplinelor „prezintă neclarități”.
Potrivitsite-ului ziarulunirea.ro, tinerii ce urmează diverse forme de învățământ din țara noastră vor petrece mai puțin timp la școală, după cum stabilește Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr.1/2011. Proiectul normativ a primit în 2018 votul decisiv al parlamentarilor, dar acum se află din nou la votul Senatului (cu propunere de adoptare), deoarece președintele țării a cerut reexaminarea documentului.
Însă această adoptare, în urma reexaminării, este foarte aproape. Joi, 12 septembrie, a fost primit și raportul de admitere din partea comisiei de fond (Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport), ceea ce înseamnă că, cel mai probabil, legea va fi adoptată și de Senat. Tot ce va rămâne de îndeplinit va fi promulgarea legii, de către președintele țării.
După cum prevede documentul, începând cu anul școlar 2020-2021, numărul de ore petrecute săptămânal la școală de către elevii din învățământul primar va fi limitat la 20 de ore, iar numărul de ore pentru cei ce învață în ciclul gimnazial va fi limitat la 25 de ore pe săptămână. În același timp, liceenii vor petrece la școală cel mult 30 de ore pe săptămână.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*