Sfânta Cruce să ne apere cu puterea PreaSfintei Treimi!

Sărbătoarea «Înălţarea Sfintei Cruci» este marcată prin post aspru şi constituie una dintre cele mai vechi sărbători creştine, care ne aminteşte despre patimile şi moartea Mântuitorului Iisus Hristos pe Golgota, iar, în acest fel, ne îndreptăm sufletul şi mintea către două evenimente solemne: aflarea Crucii şi înălţarea ei în faţa poporului de către episcopul Macarie al Ierusalimului, la 14 septembrie 335. În cel de-al doilea rând, vorbim despre aducerea Sfintei Cruci de la perşi, în 629, în vremea împăratului bizantin Heraclius, care a aşezat-o în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.

Un simbol nepieritor şi veşnic viu al victoriei asupra morţii şi păcatului!

Sfânta Cruce este un simbol nepieritor şi veşnic viu al victoriei asupra morţii şi păcatului, aceeaşi sărbătoare amintind şi despre un moment semnificativ din viaţa Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. În ajunul luptei cu Maxenţiu, un duşman al creştinilor (307-312), Împăratul Constantin a avut o viziune: în plină zi, pe cer a apărut o cruce formată din stele, cu inscripţia: «Prin acest semn vei invinge», iar Împăratul a învins! După izbândă, Sfânta Elena a poruncit să fie găsită Sfânta Cruce, la Ierusalim, aproape de Golgota, unde s-au descoperit, în urma unor săpături, trei cruci identice, cea pe care a fost răstignit Iisus şi două ale tâlharilor ucişi odată cu el. Pentru a se afla care este crucea pe care a fost răstingnit Iisus, patriarhul Ierusalimului, Macarie, a apropiat fiecare cruce de o fată care tocmai murise. Când Macarie a aşezat lânga ea Sfânta Cruce, se spune că tânăra a înviat. Vestea s-a răspândit ca fulgerul, iar biserica a devenit neîncăpătoare pentru credincioşii care soseau să vadă cu ochi sufletului lor Sfânta Cruce. Astfel în anul 335, după Hristos, Patriarhul a înălţat-o să fie văzută de către tot poporul, iar, de atunci, în fiecare an, la 14 septembrie, se sărbătoreşte acest eveniment creştin.

Flori şi busuioc sunt puse la biserică, în jurul crucii, pentru a fi sfinţite.

Dar, ziua de 14 septembrie este considerată şi data ce vesteşte sfârşitul verii şi începutul toamnei, deoarece, calendarul popular consemnează această zi şi sub alte denumiri, cum ar fi «Cârstovul Viilor» şi «Ziua Şarpelui», prima denumire fiind cunoscută mai ales în zonele deluroase şi sudice, în zonele viticole, marcând începutul culegerii viilor, iar, cea de-a doua denumire, fiind legată de faptul că din această zi, se crede că şerpii şi alte reptile încep să se retragă în ascunzişurile subterane, hibernând până în primăvară. La sate, încă se mai crede că şerpii, înainte de a se retrage, se strâng mai mulţi la un loc, se încolăcesc şi produc o mărgică numită «piatra nestemată», ce ar folosi pentru vindecarea tuturor bolilor. Se mai spune că monedele sfinţite în această zi, păstrate alături de o cruciuliţă, aduc belşug şi spor în muncă, iar, în acelaşi sens, potrivit altor tradiţii, de Ziua Crucii se strâng ultimele plante de leac (boz, micşunele, mătrăgună, năvalnic), ce sunt duse, împreună cu buchete de flori şi busuioc, la biserică, pentru a fi puse în jurul crucii şi a fi sfinţite. Plantele, în acest fel sfinţite, se păstrează apoi în casă, la icoane sau în alte locuri ferite, fiind folosite pentru vindecarea unor boli, dar şi la farmecele de dragoste, deoarece se spune că busuiocul sfinţit de Ziua Crucii se pune în vasele de apă ale păsărilor, pentru a le feri de boli, în lăutoarea fetelor, pentru a nu le cădea părul, şi la streşinile caselor, pentru a le feri de rele, în special de trăsnete. În această zi, se spune că busuiocul se pune la uscat, atât pentru ritualurile de sfinţire, belşug şi sănătate, dar şi pentru a fi folosit la prepararea produselor culinare, pentru că în tradiţia populară, frunzele şi florile de busuioc, mentă, maghiran şi cimbru sunt plante magice şi se sfinţesc la biserică, iar în timpul slujbei se păstrează lângă sfânta cruce. Mereu, florile de busuioc sfinţit alină durerile, migrenele puternice sau durerile de dinţi, iar în mediul rural, cu crenguţe de busuioc aprinse bolnavii de friguri se afumă! În această zi, credincioşii sfinţesc la biserică ulcele noi pline cu miere şi lapte, de toarta lor legându-se câte un fir roşu, fiecare cană fiind acoperită cu un colac, iar, după sfinţire, ofrandele se dau de pomană săracilor, în memoria rudelor trecute la cele veşnice.

Vasile GOGONEA

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*