Simpozionul internațional ,,Perspective multidisciplinare de cunoaștere a ființei umane”

Foto: Maria Spiridon

Joi, 06.02.2020, în Aula Mihai I a Universității din Craiova, a avut loc simpozionul internațional “Perspective multidisciplinare de cunoaștere a ființei umane”, organizat de Școala Doctorală de Științe Sociale și Umaniste, domeniul Sociologie, a Universității din Craiova, Asociația Culturală Oltenia și Comitetul Român de Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii al Academiei Române. 

Prof.univ.dr. Dumitru Otovescu, moderatorul evenimentului, a subliniat în deschiderea simpozionului natura tridimensională a ființei umane: “Omul este o ființă bio-psiho-socială. În concepția noastră, omul este trup, este suflet și este intelect. De trup se ocupă medicina, se ocupă biologia. De suflet se ocupă Biserica, literatura, arta, în special cea muzicală. Iar de intelect se ocupă școala.”

La rândul său, prof.univ.dr. Sorin Liviu Damean, decanul Facultății de Științe Sociale, a subliniat însemnătatea evenimentului și complexitatea temei abordate: “Ființa umană poate fi studiată din multiple perspective. Oricum ar fi, suntem creația lui Dumnezeu. Dacă am fi capabili să cunoaștem ființa umană în totalitatea ei, atunci nu am mai avea nicio speranță. Așa rămân multe aspecte necunoscute, care ne dau acea valoare de mister.”

Binecunoscuta scriitoare Lyana Galis a adus în atenția publicului recentul proiect editorial Voiaj la poarta sufletelor, captivându-i pe cei prezenți prin relatarea propriilor experiențe spirituale, povestite cu desăvârșit tact.

Medicul Emilian Dobrea, veritabil spirit enciclopedic, a stârnit interesul spectatorilor prin expunerea celor mai recente descoperiri din domeniul medical și prin evidențierea cauzelor reale ale bolilor, ignorate de medicina clasică, care tinde din ce în ce mai mult să devină o medicină simptomatologică.

Doina Oltenească, interpretată magistral de inegalabilul maestru Gheorghe Zamfir, a reprezentat punctul culminant al evenimentului, care a emoționat până la lacrimi publicul prezent în sală.

Foto: Maria Spiridon

Reacții

Aula Mihai I s-a dovedit neîncăpătoare pentru numărul mare de doritori: personalități locale, cadre didactice, doctoranzi, elevi, toți au urmărit vreme de patru ore prelegerile invitaților. Cu câțiva dintre participanți am avut bucuria să discutăm după eveniment:

“Perspective multidisciplinare de cunoaștere a ființei umane”, un eveniment de care Craiova și implicit mediul universitar craiovean avea nevoie. M-am bucurat să regăsesc la acest simpozion ce l-a avut ca amfitrion pe prof.univ.dr. Dumitru Otovescu oameni diferiți, din domenii diferite, dar reuniți de același scop – descoperirea ființei umane sub toate aspectele. A fost un beneficiu pentru toți cei prezenți să-l cunoască pe profesorul, medicul dar și omul Emilian Dobrea, recunoscut pentru apetența dânsului în ceea ce privește noile descoperiri. Evenimentul a fost încheiat într-un mod magistral de maestrul Gheorghe Zamfir, un adevărat virtuoz al poporului român.

Mariana Pădureanu

A fost o onoare și un privilegiu să îl întâlnesc personal pe maestrul Gheorghe Zamfir. L-am admirat încă din copilărie, iar acum am reușit să îl aud pe viu. Felicitări organizatorilor! A fost un eveniment cu adevărat deosebit.

Georgeta Giroveanu

Nici nu știu cum au trecut cele 4 ore, am stat cu sufletul la gură tot timpul. Medicul Dobrea este cu adevărat un geniu și mă întreb de ce este atât de puțin cunoscut la noi. Înțeleg că locuiește în Italia, dar… Apar tot felul de așa-ziți medici pe la televizor, ne spun ce să luăm pentru gripă, pentru răceală, cum să ne creștem imunitatea. Am fost surprins să văd că ce știam eu despre medicină, ce auzisem, nu mai stă în picioare. Iar oameni precum medicul Dobrea, care ar merita statui, rămân anonimi. Păcat!

Cristian Ninel Săvăleanu

Foto: Maria Spiridon

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*