Ucraina: Zi de doliu în memoria victimelor exploziei miniere de miercuri din Donețk

Potrivit decretului semnat de șeful statului ucrainean, steagurile vor fi coborâte în bernă pe întreg teritoriul Ucrainei, iar evenimentele artistice și sportive programate pentru această zi vor fi amânate.

Potrivit ultimelor date, cel puțin 33 de mineri au murit în urma exploziei produse miercuri dimineața la mina Zasiadko din Donețk, în estul separatist al Ucrainei. În momentul exploziei, 207 de mineri se aflau în subteran. Echipele de salvare au reușit până în prezent să scoată la suprafață corpurile a 24 dintre minerii decedați.

Mina Zasiadko este una din cele mai mari din Ucraina, având aproximativ 10.000 de angajați în pofida conflictului ce are loc în regiune. În ultimii ani, în această mină au avut loc mai multe accidente soldate cu victime. În noiembrie și decembrie 2007, o serie de explozii la mina Zasiadko au făcut în total 106 morți. Minerii din bazinul Donbas au denunțat în repetate rânduri încălcările normelor de securitate la Zasiadko, amintește AFP.

Explozia produsă miercuri dimineața la această mină, situată în apropiere de aeroportul din Donețk, teatrul unor intense confruntări din luna mai a anului trecut până în ianuarie, când rebelii au preluat controlul în zonă, nu are nicio legătură cu conflictul ce a făcut până în prezent peste 6.000 de morți.

 

sursa: mediafax.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*