Un succes răsunător! A șaptea ediție a Galei Naționale a Excelenței în Asistență Socială. Doru Buzducea, președintele CNASR: „Ediția din acest an a fost, după spusele partenerilor noștri, cea mai frumoasă ediție de până astăzi”

Ecourile celei de-a șaptea ediții a Galei Naționale a Excelenței în Asistență Socială, care a avut loc luni, 14 iunie, la Ateneul Român, nu s-au oprit. Participanții, partenerii și organizatorii vorbesc despre cea de-a șaptea ediție ca despre cea mai reușită de până acum. 

Colegiul Național al Asistenților Sociali din România este o instituție apolitică, independentă și autonomă, ce reprezintă corpul asistenților sociali în relațiile cu autoritățile și instituțiile guvernamentale sau neguvernamentale. Colegiul avizează și eliberează atestatul de liberă practică al asistentului social. Misiunea Colegiului nu se oprește la asigurarea calității și reprezentarea profesioniștilor din domeniu. În ultimii ani, sub egida Colegiului, a fost demarată o amplă campanie națională de promovare a profesiei de asistent social, în care a fost mobilizat un număr impresionant de actori instituționali, de profesioniști în domeniu, jurnaliști, artiști și lideri de opinie. Gala Naționalei a Excelenței în Asistență Socială, ajunsă la a șaptea ediție, reprezintă un pilon important al campaniei de promovare și punere în valoare a profesiei.

Ediția din acest an a fost foarte așteptată, mult mai așteptată decât edițiile precedente, având în vedere faptul că restricțiile impuse de pandemie nu au permis organizarea evenimentului la data când era programat. Mobilizarea organizatorilor și entuziasmul participanților s-au dovedit însă pe măsura așteptării. Scena Ateneului a devenit, vreme de trei ceasuri, locul unde asistenții sociali din toate regiunile țării au fost aplaudați la scenă deschisă, fiindu-le recompensate, cum este și firesc, rezultate de excepție obținute în practicarea uneia dintre cele mai nobile și, totodată, mai dificile profesii.

Doru Buzducea, președintele CNASR: „Tuturor ne-a fost dor să ne revedem și să sărbătorim astfel profesia de asistent social”

Profesorul Doru Buzducea este președintele Colegiului Național al Asistenților Sociali din România (CNASR) și decan al Facultății de Sociologie și Asistență Socială (SAS), Universitatea din București. Este o personalitate marcantă a asistenței sociale din România, de numele său fiind legată campania de promovare a profesiei de asistent social, care a ajuns în toate orașele importante ale țării. Acesta a mărturisit, într-o declarație acordată cotidianului nostru, faptul că ediția din acest an a depășit până și așteptările organizatorilor:

În primul rând, dați-mi voie să vă felicit pentru premiul câștigat – cel de Jurnalistul Anului – la această ediție și să vă mulțumesc pentru sprijinul acordat în mediatizarea campaniei „România se ridică în picioare pentru asistență socială”.  Ediția din acest an a Galei a fost, după spusele partenerilor noștri, cea mai frumoasă ediție de până astăzi, poate și pentru faptul că am celebrat nu doar câștigătorii ci, într-un fel, am celebrat ieșirea din perioada dificilă parcursă în ultimul timp. Tuturor ne-a fost dor să ne revedem și să sărbătorim astfel profesia de asistent social. Desigur, prezența pe scena Ateneului, în calitate de gazdă, a doamnei Andreea Marin, personalitate fără egal implicată în social, dar și momentul artistic excepțional realizat de Loredana și Agurida au dat sensibilitate și au întregit eforturile noastre. Un gând special partenerilor noștri și echipei de la CNASR.

Rugat să transmită un mesaj asistenților sociali, personalităților și instituțiilor care au fost premiați în cadrul ediției din acest an a Galei, președintele CNASR a subliniat faptul că premiile obținute reprezintă o recunoaștere, dar și un angajament în ceea ce privește promovarea pe mai departe a profesiei de asistent social cu aceeași dăruire:

Mi-aș dori ca toți laureații precum și toți actorii instituționali să continue să promoveze profesia de asistent social cu aceeași pasiune și devotament ca și până astăzi. Dumneavoastră,  fiind un jurnalist prestigios al Olteniei, știți foarte bine cât de important este ca munca noastră să fie cunoscută și apreciată la adevărata sa valoare.

Doru Buzducea, președintele Colegiului Național al Asistenților Sociali din România (CNASR), decan al Facultății de Sociologie și Asistență Socială (SAS), Universitatea din București.

Andreea Marin: „A fost cea mai impresionantă și bine realizată ediție de până acum”

Amfitrionul serii a fost binecunoscuta jurnalistă și prezentatoare Andreea Marin, Ambasador al Excelenței în Asistență Socială și Ambasador Național UNICEF în România. Pe lângă faptul că a moderat cu eleganță și profesionalism evenimentul, așa cum o face de fiecare dată, Andreea Marin a fost cu sufletul alături de fiecare asistent social care a pășit pe scena Ateneului, ajutându-l, pe fiecare în parte, să depășească poate unele dintre cele mai mari emoții din viața sa. Gazda evenimentului a punctat, într-o postare pe Facebook, emoțiile trăite în seara de Gală.

Obișnuiesc, atunci când închei săptămâna, să arunc o privire înapoi și să învăț ceva nou astfel, să mă bucur de reușite și să pot face mai bine ce nu a ieșit cum mi-aș fi dorit. După o pauză impusă de vremuri, am revenit la Ateneu în această săptămână și emoția a fost motivată: cea de-a 7-a ediție a Galei Naționale de Excelență în Asistența Socială a fost cea mai impresionantă și bine realizată de până acum.
Andreea Marin, Ambasador al Excelenței în Asistență Socială și Ambasador Național UNICEF în România

Loredana și Agurida Band au încins atmosfera

Seara nu a fost lipsită de surprize. Un moment emoționant a fost lansarea albumul Galei Naționale a Excelenței în Asistență Socială, perioada 2017-2019. Paginile albumului, bogat ilustrate, prezintă poveștile celor care au făcut din profesia de asistent social un crez. Finalul serii a fost marcat de recitalul extraordinar oferit de Loredana și Agurida Band, dedicat, după spusele artistei, „celor mai nonconformiști asistenți sociali”.

Performanțele asistenților sociali din județul Dolj, recompensate pe scena Ateneului Român

Ca în fiecare an, doljenii s-au întors acasă cu premii. Trei asistenți sociali nominalizați în cadrul secțiunile Galei au urcat pe scena Ateneului pentru a le fi înmânate distincțiile: Iuliana Popescu – Premiul pentru asistentul social din domeniul protecţiei drepturilor copilului, Aurora Ciurea – Premiul pentru asistentul social din domeniul persoanelor cu dizabilităţi, Vasilica Cîrlugea – Premiul pentru asistentul social din domeniul asistenţei sociale comunitare.

În urma etapei de votare, au fost nominalizați șapte reprezentanți ai sucursalei Dolj a Colegiului Național al Asistenților Sociali. Trei asistenți sociali au primit premiul cel mare la categoriile pe care le reprezentau.

Monitorul de Oltenia, premiul pentru Jurnalism! Mulțumim! 

În urmă cu patru ani, la inițiativa domnului prof.univ.dr. Dumitru Otovescu de la Școala Doctorală de Sociologie, Universitatea din Craiova, am pornit la drumul „jurnalistic” cu intenția sinceră de a promova mișcarea sociologică și asistența socială din România, valorile naționale și personalitățile de referință din domeniile social, cultural, economic, sportiv etc. Am realizat ample interviuri cu zeci de personalități de referință din domeniile amintite. Dintre acestea, îi amintim, selectiv, pe următorii:  C. Zamfir, E Zamfir, I. Bădescu, S. Chelcea, M. Preda, D. Buzducea, M. Voinea, D. Cristea, E. Blaga, S. Cace, M. Iovu,  N. Gavriluță, Ș. Buzărnescu ș.a. Interviurile, ce vor fi publicate curând și sub forma unui volum tipărit,  s-au structurat în jurul identificării problemelor sociale ale României și formulării unor soluții pertinente venite din partea specialiștilor din fiecare domeniu științific în parte.

Caracterul elitist, apetența pentru problemele sociale și promovarea „vârfurilor” științelor sociale au constituit, prin urmare, liniile directoare ale activității jurnalistice (puternic influențată de particularitățile metodei sociologice) pe care am întreprins-o în acești ani. „Monitorul de Oltenia” a fost nelipsit atunci când Craiova s-a ridicat în picioare pentru Asistența Socială. Am fost principala voce din mass-media în momentul în care, printr-o inginerie legislativă regretabilă, s-a încercat modificarea statutului asistentului social. „Monitorul de Oltenia” a obținut atunci, în exclusivitate, primele declarații ale profesorului Doru Buzducea, președintele CNASR, articolul respectiv fiind preluat de toate filialele CNASR din țară și ajungând la peste 10 mii de vizualizări.

Premiul acordat „Monitorului de Oltenia” în cadrul Galei Naționale a Excelenței în Asistență Socială reprezintă o recunoaștere a contribuției noastre în promovarea și mediatizarea profesiei de asistent social în România și a valorilor aferente acestui domeniu. Mulțumim!

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*