Va respecta guvernul PNL creșterea punctului de pensie de la 1 septembrie?

Noua lege a pensiilor (Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii), elaborată de PSD, prevede o majorare a punctului de pensie de până la 40% pentru anul 2020. Astfel, punctul de pensie ar urma să ajungă la 1.775 de lei de la 1 septembrie 2020, valoarea actuală a acestuia fiind de 1.265 de lei.

Tot mai multe voci din cadrul Partidului Național Liberal și unii specialiști din sectorul economic atrag atenția asupra nesustenabilității creșterii punctului de pensie, care ar urma să trimită sistemul de pensii în colaps. S-ar impune, prin urmare, amânarea majorării și o analiză economică amănunțită.

La rândul său, guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, a declarat că trebuie găsită o soluție ”dacă nu vrem să rătăcim vreo 40 de ani printr-un deșert financiar”. Acesta a argumentat că o creștere a punctului de pensie cu 40% este iluzorie, în contextul unei creșteri economice de doar 4%.

Ionel Dancă, șeful Cancelariei primului-ministru, a precizat că PNL va respecta majorarea punctului de pensie, în ciuda atenționărilor venite din partea guvernatorului Băncii Naționale.

De partea cealaltă, PSD, prin vocea președintelui Marcel Ciolacu și al foștilor miniștri ai Muncii, Lia Olguța Vasilescu și Marius Budăi, acuză noul guvern de tergiversarea aplicării unor măsuri benefice pentru pensionari și lansarea în spațiul public a unor teme false, precum creșterea vârstei de pensionare sau contribuției la pilonul 2.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*