Vaccinarea anti-COVID începe și la Craiova. Declaraţiile primarului Olguţa Vasilescu

Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu a menționat, joi, că cel mai probabil, vaccinarea nu va demara în toate centrele din municipiu, acest lucru pentru că doar cele de la Sala Polivalentă pot fi complet pregătite în acest sens. Aceasta acuză lipsa unei proceduri de urgență pentru a face achiziții, iar cea mai mare problemă este cea legată de personal.     

Edilul Băniei a precizat că materialele sanitare, întrucât nu au o procedură pentru achiziții, le vor lua în baza unui proces verbal de la spitalele din subordinea Primăriei Craiovei.

Totodată, într-o postare pe Facebook primarul Craiovei a anunțat că de săptămâna viitoare va înccepe perioada de vaccinare la nivelul municipiului: “De luni, la Sala Polivalentă din Craiova, vor fi deschise opt puncte de vaccinare, astfel încât se pot vaccina 480 de persoane pe zi. Medicii și asistentele provin de la centrele școlare, mobilierul pus la dispoziție este de la Sala Polivalentă și de la un hotel, iar materialele sanitare provin de la spitalele subordonate primăriei. Din păcate, a trebuit să ne organizăm cum am putut, fiindcă abia mâine apare Ordonanța de Urgență, dar ni s-a cerut de guvern sa deschidem centrele luni. Fără proceduri pentru achizițiile de urgență, fără personal suficient, cu ce am găsit rapid prin vecini. Culmea este ca aveam nevoie de o chiuvetă cu bidon și am găsit, rapid, de pe o oră pe alta, de la unul dintre comercianții alungați de prefect din Târgul de Crăciun…

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*