China – valul 6?

China a decis, vineri, izolarea celor 9 milioane de locuitori ai orașului Changchun din nord-estul țării, pe fondul unei noi creșteri a numărului de cazuri de COVID-19, atribuită variantei Omicron, foarte contagioasă, anunță News Observer, potrivit Mediafax.

Localnicilor li se cere să rămână acasă, un singur membru al familiei având permisiunea de a ieși la cumpărături.

Toți localnicii trebuie să se supună la trei runde de teste, în timp ce magazinele neesențiale au fost închise, iar legăturile de transport suspendate.

Ultimele restricții, care includ și Yucheng, cu 500.000 de persoane în provincia estică Shandong, arată că țara își menține abordarea drastică a pandemiei pe care a aplicat-o în cea mai mare parte a ultimilor doi ani.

În plus, scrie Bbloomberg, China a închis școlile din Shanghai. Toți elevii până la gimnaziu vor trebui să învețe din nou de acasă începând de sâmbătă, potrivit autorităților.

China a anunțat vineri peste 1.000 de noi infecții COVID, cel mai mare număr zilnic de când Beijingul a învins primul său focar, la începutul anului 2020. Noul val este determinat de infecțiile asimptomatice pe fondul răspândirii variantei Omicron.

Aproximativ 87% din cei 1,4 miliarde de locuitori ai Chinei sunt vaccinați cu schemă completă, iar aproximativ 40% din populație a primit și doza booster.

Nu s-au înregistrat noi decese, astfel că bilanțul a rămas neschimbat la 4.636 de morți.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*