Mariana Pădureanu: Violul – un fenomen cu multiple fațete și implicații

În multitudinea problemelor cu care se confruntă societatea contemporană la începutul sec. XXI, emergența infracțiunilor referitoare la viața sexuală reprezintă o realitate care a atins şi atinge situaţii limită, uneori manifestându-se prin constrângeri și amenințări la adresa victimei, acţiuni extrem de violente care pot duce chiar la moartea ori sinuciderea acesteia.

În prezent, violul este perceput ca fiind un act de violență cu un grad de pericol social extrem de ridicat, ale cărui efecte în plan social și personal sunt deosebit de complexe, el putând îmbrăca diferite forme și fiind foarte dificil de definit. O definiție universal valabilă a violului, admisibilă pentru toate timpurile, pentru toate societățile și sistemele de drept este greu de găsit, având în vedere că, de-a lungul evoluției societății umane, el a fost văzut și interpretat în mod diferit, iar concepția asupra modalităților de înfăptuire, asupra victimei și făptuitorului, asupra consecințelor sale, precum și asupra modului de sancționare s-a schimbat și se schimbă neîncetat.

De la o faptă care, în anumite perioade și în anumite societăți, era considerată mai puțin gravă decât actele de tâlhărie sau jaf la drumul mare, în prezent violul reprezintă o infracțiune gravă, o încălcare a libertății sexuale a ființei umane de a dispune de corpul său, de integritatea sa fizică și de libertatea sa a-şi desfăşura viaţa după bunul plac, conform propriilor reguli şi obiceiuri, sub singura condiție a respectării obligaţiei negative şi corelative de a nu aduce atingere drepturilor altor indivizi. În societatea contemporană, toate reglementările internaționale și legislațiile penale naționale ocrotesc dreptul persoanei de a face propriile alegeri în viața intimă și sentimentală, de a-și alege partenerul sexual, precum și modul, locul și momentul săvârșirii actului sexual, cuprinzând în conținutul său vechi revendicări feministe inclusiv dreptul de a evita riscul unei sarcini nedorite (de a folosi anticoncepționale), dreptul de a face avort, dreptul de a-și schimba sexul.

O lungă perioadă de timp libertatea sexuală nu a fost recunoscută și garantată ființei umane din diferite motive care își găseau izvorul în religie, morală sau tradițiile și obiceiurile locului. Ocrotirea libertății sexuale a persoanei prin mijloace juridice și-a făcut debutul în reglementările internaționale și în legislaţiile statelor lumii mult mai târziu, în comparație cu alte drepturi şi libertăţi ale omului. O evoluție deloc surpinzătoare având în vedere că puritanismul și religia au făcut ca mult timp această libertate să rămână într-un con de umbră, iar fapte deosebit de grave precum violul, incestul sau coruperea sexuală a minorilor să fie trecute sub tăcere. Rușinea și teama de oprobiul societății au contribuit la tăcerea victimelor și la încrederea făptuitorilor că vor scăpa nepedepsiți – un fenomen care, din păcate, este extrem de întâlnit și în prezent, în anumite societăți reprezentând regula (spre exemplu, societatea islamică ori cea hindusă, așa cum vom arăta într-un capitol ulterior).

Libertatea sexuală implică și dreptul la secretul vieţii sexuale, respectiv dreptul oricărei persoane de a avea comportamente sexuale conform alegerii şi identităţii sale interioare, precum și dreptul de a păstra discreția cu privire la aceste alegeri/comportamente. Libertatea vieţii sexuale presupune atât orientarea sexuală, cât şi practicarea relaţiilor sexuale. Astfel, dacă se manifestă în cadru intim, privat şi nu afectează mediul social, viaţa sexuală beneficiază de protecţie din partea autorităţilor.

Într-o accepțiune largă, modernă, a violului, acesta reprezintă o încălcare a dreptului oricărei  persoane de a dispune de corpul său în limitele legii și fără a aduce atingere ordinii publice și bunelor moravuri. Orice constrângere sau amenințare exercitată asupra unei persoane – indiferent de sexul, de vârsta, de starea de sănătate ori de discernământul acesteia – în scopul întreținerii de relații sexuale împotriva voinței sale ori profitând de neputința acesteia de a se apăra ori de a-și exprima refuzul ori împotrivirea trebuie să fie pedepsită – mai întâi de lege (în plan normativ), apoi de oameni (printr-o hotărâre judecătorească, pronunțată în urma unei acțiuni în justiție).

Prof.dr. Mariana Pădureanu

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*