Viorica Dăncilă și Marcel Ciolacu, conferință comună: Am înțeles că se dorește o resetare a PSD

Viorica Dăncilă a demisionat marți seară, după o ședință CEx care a durat mai bine de șase ore, de la șefia PSD. În locul său, până la Congresul din luna februarie, va fi președinte interimar Marcel Ciolacu, iar Paul Stănescu va fi secretar general interimar.

„A fost Comitetul Executiv Național destul de îndelungat, în care fiecare coleg și-a spus opinia referitor la alegerile prezidențiale și proiecția pe care o avem în perioadă următoare. Am înțeles opinia colegilor mei, faptul că se dorește o resetare a partidului și că trebuie cineva să își asume rezultatul alegerilor. Nu este un moment de slăbiciune, este un moment de demnitate și eu consider că a trebuit să îmi dau demisia din funcția de președinte PSD. E un gest pe care l-am făcut pentru partid. Am făcut tot ce ne-a stat în putință ca să obținem un rezultat bun, în urma discuțiilor am înțeles că se dorește o resetare a partidului, această resetare presupune o altă viziune, un alt program și vreau să le garantez colegilor că din echipa care va acționa pentru câștigarea alegerilor viitoare va face parte și Viorica Dăncilă”, a spus Viorica Dăncilă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*